Evenimente
MIMETISM ŞI HOMOCROMIE
În luna mai 2009, la Muzeul Brăilei - Secţia de Ştiinţe ale Naturii din Parcul Monument, va fi deschisă publicului brăilean foto-expoziţia cu tema: Mimetism şi homocromie.
Expoziţia cuprinde imagini cu animale şi diversele lor modalităţi de a se camufla în natură – fie pentru a se apăra, fie pentru a-şi procura hrana.
În fiecare habitat în care există prădători are loc un război tacit. Armele sunt culorile şi formele. Strategia folosită de vânaţi şi vânători este camuflarea.
Timp de milioane de ani arta camuflării animalelor a progresat odată cu dezvoltarea formelor fizice şi a tipurilor de comportament. Rezultatul este un număr mare de trucuri şi capcane uluitoare ale culorilor.
Culoarea unui obiect depinde de pigmenţi şi de structură. Pigmenţii ca melanina absorb lungimile de undă de la capătul albastru al spectrului de culori, astfel încât sunt vizibile negrul, cafeniul, roşu închis şi unele nuanţe de galben. Melanina este produsă de animale şi se găseşte în blană, pene, solzi şi în piele. Portocaliul viu, roşu şi galbenul sunt provocate de pigmenţii derivaţi din plante (ex. carotenoida).
În adâncul mărilor, unde nu poate pătrunde lumina naturală, cel puţin 1.500 de specii de peşti sunt bioluminiscenţi - rezultatul unei reacţii chimice - care îi ajută atât la vânătoare cât şi pentru camuflaj atunci când încearcă să se ascundă. Unele vietăţi acvatice au devenit aproape invizibile, pentru a se contopi cu mediul lor lichid. Astfel peştele de sticlă din Asia este complet transparent.
Multe animale adoptă o haină albă pe timpul iernii, cum ar fi: iepurii zăpezilor, cocoşii de munte. Din nefericire evoluţia i-a înzestrat şi pe mulţi prădători cu haine albe, cum ar fi vulpea polară, ursul polar, lupul polar etc. Ursul polar, realizând că nasul său negru l-ar putea da de gol, îşi acoperă isteţ botul cu o labă când vânează. Dar hainele albe protejează şi împotriva frigului. Numeroase pungi de aer umplu firele de păr sau penele. Aceste fibre goale sunt extrem de uşoare şi oferă o mai bună izolare de frig decât ar oferi cele colorate.
Pentru animalele din alte regiuni este nevoie de un camuflaj mult mai colorat. Un număr mare de reptile şi de amfibieni, în special cameleonii, îşi pot schimba culoarea extrem de repede pentru a se contopi cu mediul înconjurător. Celule specializate din pielea lor conţin pigmenţi de melanină. Fibrele musculare din jurul celulelor se contractă şi se relaxează întinzând şi concentrând pigmenţii pentru a obţine nuanţa dorită. Caracatiţele şi sepiile îşi pot inunda corpul cu valuri de culori puternice cu o viteză foarte mare - devin negre din alb în 2/3 de secundă.
Unii gândaci nu depind de culoarea lor ci se acoperă cu calcarul, nisipul sau noroiul din mediul înconjurător.
Modelele stridente întrerup uneori conturul corpului unui animal, ca de exemplu la zebră. Petele sau dungile distincte de culoare distrag atenţia prădătorului, în timp ce nuanţele contrastante ale altor părţi ale corpului animalului se contopesc în mediul înconjurător. Rezultatul este un amestec de fragmente optice, asemănătoare cu obiecte lipsite de viaţă.
Animalele nou-născute mor adesea în primele zile ale vieţii pentru că nu sunt destul de puternice pentru a se apăra sau pentru a fugi de prădători. Camuflajul le oferă un anumit grad de protecţie, ca de ex. puii multor specii de cerb care sunt pestriţi pentru a imita lumina pătată de pe solul pădurilor.
Multe animale imită obiecte lipsite de viaţă pentru a se apăra sau în cazul prădătorilor pentru a se ascunde de vânat. Forma corpului viermelui de mătase seamănă cu structura frunzelor hranei sale preferate. Cu pielea adânc fisurată pentru a semăna cu un buştean în apă, crocodilul pierde puţină energie cu vânătoarea. Deşi se deplasează greu pe uscat, el nu rămâne înfometat pentru că toate prăzile trebuie să se adape.
Insectele sau broaştele care sunt viu colorate în nuanţe strălucitoare de roşu, portocaliu, alb şi negru au adesea un gust neplăcut sau sunt veninoase deoarece corpul lor este plin de substanţe chimice otrăvitoare.
Când scăparea este imposibilă, atenţia prădătorilor poate fi distrasă prin tactici de şocare. Astfel, unele specii de broaşte îşi sperie agresorul prin culori strălucitoare sau un ochi fals, părând un animal mult mai mare.
Dungile distincte galbene şi negre scot în evidenţă viespile şi albinele. Acest semnal de avertizare colorat este bine înţeles de potenţialii prădători. Din acest motiv multe specii de insecte care nu înţeapă au adoptat aceeaşi deghizare pentru a păcăli păsările prădătoare. Acest tip de mimetism prin coloraţie trebuie să fie exact deoarece păsările de pradă au o vedere excelentă şi recunosc rapid imitaţiile evidente.
Aceste curiozităţi şi multe altele pot fi descoperite de către publicul brăilean care va vizita secţia noastră în perioada sus menţionată.
Expoziţia cuprinde imagini cu animale şi diversele lor modalităţi de a se camufla în natură – fie pentru a se apăra, fie pentru a-şi procura hrana.
În fiecare habitat în care există prădători are loc un război tacit. Armele sunt culorile şi formele. Strategia folosită de vânaţi şi vânători este camuflarea.
Timp de milioane de ani arta camuflării animalelor a progresat odată cu dezvoltarea formelor fizice şi a tipurilor de comportament. Rezultatul este un număr mare de trucuri şi capcane uluitoare ale culorilor.
Culoarea unui obiect depinde de pigmenţi şi de structură. Pigmenţii ca melanina absorb lungimile de undă de la capătul albastru al spectrului de culori, astfel încât sunt vizibile negrul, cafeniul, roşu închis şi unele nuanţe de galben. Melanina este produsă de animale şi se găseşte în blană, pene, solzi şi în piele. Portocaliul viu, roşu şi galbenul sunt provocate de pigmenţii derivaţi din plante (ex. carotenoida).
În adâncul mărilor, unde nu poate pătrunde lumina naturală, cel puţin 1.500 de specii de peşti sunt bioluminiscenţi - rezultatul unei reacţii chimice - care îi ajută atât la vânătoare cât şi pentru camuflaj atunci când încearcă să se ascundă. Unele vietăţi acvatice au devenit aproape invizibile, pentru a se contopi cu mediul lor lichid. Astfel peştele de sticlă din Asia este complet transparent.
Multe animale adoptă o haină albă pe timpul iernii, cum ar fi: iepurii zăpezilor, cocoşii de munte. Din nefericire evoluţia i-a înzestrat şi pe mulţi prădători cu haine albe, cum ar fi vulpea polară, ursul polar, lupul polar etc. Ursul polar, realizând că nasul său negru l-ar putea da de gol, îşi acoperă isteţ botul cu o labă când vânează. Dar hainele albe protejează şi împotriva frigului. Numeroase pungi de aer umplu firele de păr sau penele. Aceste fibre goale sunt extrem de uşoare şi oferă o mai bună izolare de frig decât ar oferi cele colorate.
Pentru animalele din alte regiuni este nevoie de un camuflaj mult mai colorat. Un număr mare de reptile şi de amfibieni, în special cameleonii, îşi pot schimba culoarea extrem de repede pentru a se contopi cu mediul înconjurător. Celule specializate din pielea lor conţin pigmenţi de melanină. Fibrele musculare din jurul celulelor se contractă şi se relaxează întinzând şi concentrând pigmenţii pentru a obţine nuanţa dorită. Caracatiţele şi sepiile îşi pot inunda corpul cu valuri de culori puternice cu o viteză foarte mare - devin negre din alb în 2/3 de secundă.
Unii gândaci nu depind de culoarea lor ci se acoperă cu calcarul, nisipul sau noroiul din mediul înconjurător.
Modelele stridente întrerup uneori conturul corpului unui animal, ca de exemplu la zebră. Petele sau dungile distincte de culoare distrag atenţia prădătorului, în timp ce nuanţele contrastante ale altor părţi ale corpului animalului se contopesc în mediul înconjurător. Rezultatul este un amestec de fragmente optice, asemănătoare cu obiecte lipsite de viaţă.
Animalele nou-născute mor adesea în primele zile ale vieţii pentru că nu sunt destul de puternice pentru a se apăra sau pentru a fugi de prădători. Camuflajul le oferă un anumit grad de protecţie, ca de ex. puii multor specii de cerb care sunt pestriţi pentru a imita lumina pătată de pe solul pădurilor.
Multe animale imită obiecte lipsite de viaţă pentru a se apăra sau în cazul prădătorilor pentru a se ascunde de vânat. Forma corpului viermelui de mătase seamănă cu structura frunzelor hranei sale preferate. Cu pielea adânc fisurată pentru a semăna cu un buştean în apă, crocodilul pierde puţină energie cu vânătoarea. Deşi se deplasează greu pe uscat, el nu rămâne înfometat pentru că toate prăzile trebuie să se adape.
Insectele sau broaştele care sunt viu colorate în nuanţe strălucitoare de roşu, portocaliu, alb şi negru au adesea un gust neplăcut sau sunt veninoase deoarece corpul lor este plin de substanţe chimice otrăvitoare.
Când scăparea este imposibilă, atenţia prădătorilor poate fi distrasă prin tactici de şocare. Astfel, unele specii de broaşte îşi sperie agresorul prin culori strălucitoare sau un ochi fals, părând un animal mult mai mare.
Dungile distincte galbene şi negre scot în evidenţă viespile şi albinele. Acest semnal de avertizare colorat este bine înţeles de potenţialii prădători. Din acest motiv multe specii de insecte care nu înţeapă au adoptat aceeaşi deghizare pentru a păcăli păsările prădătoare. Acest tip de mimetism prin coloraţie trebuie să fie exact deoarece păsările de pradă au o vedere excelentă şi recunosc rapid imitaţiile evidente.
Aceste curiozităţi şi multe altele pot fi descoperite de către publicul brăilean care va vizita secţia noastră în perioada sus menţionată.
Te pot interesa
