Evenimente

NATURART. Simbioza dintre natură și artă.                                                                                                    
Colaborare între Secția Științele Naturii și Secția Artă.
Pornim într-o nouă aventură NATURART, cu ocazia Zilei Mondiale a Păsărilor. Astăzi ne-am propus să descoperim cine ciripește în pădure, alături de elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Brăila. Unde ieșim? În Grădina Publică.
Inspirați de trilurile armonioase ale zburătoarelor, continuăm aventura la Centrul Cultural Nicăpetre, unde ne așteaptă atelierul Seed Art.  De data aceasta, resursele pentru creația artistică vor fi semințe de toate felurile cu care vom reproduce câteva dintre înaripatele sărbătorite astăzi.
Organizatori: Fatme Nistoroi, muzeograf – Secția Artă / Georgiana Papurică, muzeograf și Elena Buzea, referent și Cristian Lalu – șef secție –  Secția Științele Naturii.

***

„Cu ocazia Zilei Mondiale a Păsărilor, am ieșit în Grădina Publică să învățăm „cine ciripește în pădure”. Spre surprinderea noastră, a fost mai simplu decât ne așteptam să identificăm specii de păsări, doar auzindu-le ciripitul.
Cât despre atelierul Seed Art, ne-au fost testate răbdarea și îndemânarea, reușind să refacem bob cu bob siluetele: bufniței, berzei, rândunicii, cintezei și mugurarului.
Mulțumim elevilor participanți ai clasei a V-a B din cadrul Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” și coordonatorilor Elena-Daniela Păpăruș, profesor, și Alina-Adriana Tudor, director”. 

FOTO

Te pot interesa

Galerie foto

Muzeul Brăilei „Carol I”

Google Analytics Alternative