Evenimente
TROFEE DE VÂNĂTOARE
În perioada octombrie – noiembrie, Secţia de Ştiinţele Naturii din Parcul Monument invită publicul brăilean la expoziţia cu tema „Trofee de vânătoare”. Această expoziţie este alcătuită din trofee de vânătoare valoroase şi multe informaţii referitoare la vânătoare - din timpuri îndepărtate şi până astăzi -, cât şi despre vânat.
În România, vânătoarea este percepută de peste 50 de ani ca o activitate raţională desfăşurată în scopul menţinerii, cu arma de vânătoare, a echilibrului în natură. Mai exact spus, în scopul menţinerii echilibrului dintre speciile de vânat răpitor şi cele de vânat nerăpitor, pe de o parte, şi dintre speciile de vânat în general şi mediul acestora de viaţă, pe de altă parte.
Această concepţie s-a impus întrucât echilibrul actual din natură nu mai este de mult un echilibru natural în adevăratul sens al cuvântului, ci un echilibru menţinut într-o stare de relativă stabilitate prin intervenţia înţeleaptă, motivată ecologic şi economic, a factorului OM.
Aşadar, vânătoarea este o activitate conştientă prin care se exploatează durabil o resursă naturală regenerabilă.
Pentru istorici şi oameni de cultură, vânătoarea înseamnă trecut, tradiţie şi civilizaţie. De la omul culegător şi vânător preistoric până în zilele noastre, evoluţia activităţii de vânătoare s-a împletit strâns cu evoluţia societăţii umane.
Influenţa şi rolul pozitiv al vânătorii rezultă din nenumărate date arheologice, desene rupestre şi înscrisuri antice, scrieri medievale şi tratate moderne de cinegetică.
Toate aceste lucruri argumentează susţinerea conform căreia vânatul şi vânătoarea au constituit un nesecat izvor de inspiraţie pentru artişti şi au influenţat covârşitor, de-a lungul timpului, evoluţia societăţii umane, care, la rândul ei, le-a influenţat în aproape aceeaşi măsură.
Percepţiile referitoare la vânătoare sunt aşadar diferite, influenţate fiind de profesiunea celor preocupaţi, într-un anume fel, de activitate. Aceste percepţii sunt însă generatoare de imagine în societate.
Scopul vânătorii în zilele noastre este unul bine definit. Altfel, ce s-ar întâmpla cu populaţiile de urşi şi de mistreţi scăpate de sub control? Dar cu cele de lupi, vulpi, jderi, dihori şi ulii porumbari, precum şi populaţiile altor specii cate pot decima vânatul nerăpitor şi pot căuta ulterior resurse alternative de hrană prin gospodăriile oamenilor? Aceasta fără a ne mai gândi la populaţiile de vânat nerăpitor, care, înmulţindu-se haotic, ar putea deveni, la rândul lor extrem de păgubitoare pentru agricultură şi silvicultură.
În România, vânătoarea este percepută de peste 50 de ani ca o activitate raţională desfăşurată în scopul menţinerii, cu arma de vânătoare, a echilibrului în natură. Mai exact spus, în scopul menţinerii echilibrului dintre speciile de vânat răpitor şi cele de vânat nerăpitor, pe de o parte, şi dintre speciile de vânat în general şi mediul acestora de viaţă, pe de altă parte.
Această concepţie s-a impus întrucât echilibrul actual din natură nu mai este de mult un echilibru natural în adevăratul sens al cuvântului, ci un echilibru menţinut într-o stare de relativă stabilitate prin intervenţia înţeleaptă, motivată ecologic şi economic, a factorului OM.
Aşadar, vânătoarea este o activitate conştientă prin care se exploatează durabil o resursă naturală regenerabilă.
Pentru istorici şi oameni de cultură, vânătoarea înseamnă trecut, tradiţie şi civilizaţie. De la omul culegător şi vânător preistoric până în zilele noastre, evoluţia activităţii de vânătoare s-a împletit strâns cu evoluţia societăţii umane.
Influenţa şi rolul pozitiv al vânătorii rezultă din nenumărate date arheologice, desene rupestre şi înscrisuri antice, scrieri medievale şi tratate moderne de cinegetică.
Toate aceste lucruri argumentează susţinerea conform căreia vânatul şi vânătoarea au constituit un nesecat izvor de inspiraţie pentru artişti şi au influenţat covârşitor, de-a lungul timpului, evoluţia societăţii umane, care, la rândul ei, le-a influenţat în aproape aceeaşi măsură.
Percepţiile referitoare la vânătoare sunt aşadar diferite, influenţate fiind de profesiunea celor preocupaţi, într-un anume fel, de activitate. Aceste percepţii sunt însă generatoare de imagine în societate.
Scopul vânătorii în zilele noastre este unul bine definit. Altfel, ce s-ar întâmpla cu populaţiile de urşi şi de mistreţi scăpate de sub control? Dar cu cele de lupi, vulpi, jderi, dihori şi ulii porumbari, precum şi populaţiile altor specii cate pot decima vânatul nerăpitor şi pot căuta ulterior resurse alternative de hrană prin gospodăriile oamenilor? Aceasta fără a ne mai gândi la populaţiile de vânat nerăpitor, care, înmulţindu-se haotic, ar putea deveni, la rândul lor extrem de păgubitoare pentru agricultură şi silvicultură.
Te pot interesa
