Evenimente
Vernisajul expoziției temporare „COMUNISM ȘI REPRESIUNE ÎN BRĂILA ANILOR ’80”, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”, sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”



Vernisajul expoziției temporare „Comunism și represiune în Brăila anilor ’80” - vineri, 20 decembrie 2024, ora 14.00, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”, sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” (Piața Traian nr. 3).
Expoziția este organizată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Muzeul Brăilei „Carol I”, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.
Alocuțiuni și prezentări: conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”; dr. Valeriu Sîrbu, director adjunct al Muzeului Brăilei „Carol I” (până în martie 2018); Oana Demetriade și Mihai Demetriade, consilieri superiori la Direcția Cercetare, Expoziții, Publicații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, curatorii expoziției; Vasile Datcu, scriitor; lector univ. dr. Valentin Popa; Marian Gheorghiu.
***
Expoziția „Comunism și represiune în Brăila anilor ’80” face publice, pentru prima oară, detaliile comunismului târziu, de la acumularea crizelor și colapsul sistemic, până la generalizarea proiectului represiv al „Epocii de Aur”. Multiple detalii și episoade din viața economică și socială a Brăilei, cele mai multe invizibile, surprinse și gestionate de aparatul represiv al regimului comunist, sunt făcute acum publice.
Muncitori disperați în căutarea propriilor drepturi (salarii, hrană, igienă, asistență medicală), învățătoare și profesori îngrijorați de degradarea continuă a învățământului, profesioniști transformați în spectatori ai dezastrului economic și social sunt martorii ale căror voci se aud acum pentru prima oară. Dar și cele ale unor conștiințe, care și-au dorit să evadeze din marele contract social al obedienței, exprimând, în condițiile și cu riscurile epocii, adevărul.
C.N.S.A.S. expune, totodată, – în detaliu – mecanismele represiunii: Securitatea și organizarea ei, fotografii ale ofițerilor, acțiunile informatorilor, alături de strategiile presiunii sociale, ale docilizării și supunerii, prin multiple mecanisme pedepsitoare. Un întreg mecanism vine, astfel, să explice, nu să justifice, cum a fost posibil ca puțini concetățeni să denunțe dictatura. Înțelegerea acestor mecanisme devine esențială, mai ales astăzi, în efortul continuu pentru consolidarea democratică.
Curatorii au contactat mai multe persoane urmărite de Securitate, iar dialogul cu ele a întregit imaginea reconstituită din documente. De asemenea, aceste persoane au avut amabilitatea să ofere fotografii din colecțiile proprii, care au fost inserate în panourile expoziționale.
Curatori: Oana Demetriade și Mihai Demetriade, consilieri superiori la Direcția Cercetare, Expoziții, Publicații
Designer: Doriana Mărășoiu.
Text: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
***
Amenajare: Cătălina Mârza, muzeograf; Viorica Preda, muzeograf; Cornel Smeu, muzeograf; Alexandru Roșca, gestionar custode – Serviciul Relații cu Publicul; Daniela Puia, conservator; Cristian Lalu, conservator – Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului; Marian Scăpău, supraveghetor.
FOTO: Cristian Pușcașu, inginer de sistem - Serviciul Relații cu Publicul.
VIDEO nr. 1: Armanda Filipine (Braila Chirei)
VIDEO nr. 2: Armanda Filipine (Braila Chirei)








