Muzeul Brailei

2 februarie marchează Ziua Mondială a Zonelor Umede, un moment esențial pentru a ne reaminti că mlaștinile, deltele, turbăriile și luncile sunt ecosisteme foarte importante pentru această planetă. Ziua a fost marcată prin semnarea Convenției de la Ramsar (Iran) în 1971, primul tratat global dedicat conservării zonelor umede care servesc ca habitat al păsărilor acvatice, dar și protejării florei și celorlalte specii de faună. 
Aceste ecosisteme constituie cele mai importante resurse cu valoare economică, naturală, ştiinţifică şi recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă și oferă servicii vitale pe care tehnologia nu le poate replica eficient: 
• Purificarea apei: funcționează ca niște filtre naturale, reținând sedimentele și absorbind poluanții.
• Bariere împotriva inundațiilor: acționează ca niște bureți giganți care absorb surplusul de apă în timpul ploilor torențiale.
• Depozite de carbon: turbăriile, de exemplu, stochează de două ori mai mult carbon decât toate pădurile lumii la un loc.
• Hotspot-uri de biodiversitate: aproximativ 40% din speciile lumii trăiesc sau se reproduc în zone umede.
Chiar dacă pare o problemă de nivel înalt, protecția acestor zone presupune în principal protejarea apei și  începe de la nivel individual prin: reducerea risipei de apă (mai puțină apă irosită înseamnă mai puțină presiune pe sistemele naturale); evitarea poluanților chimici (produsele de curățare biodegradabile protejează pânza freatică); turism responsabil  (vizitarea rezervațiilor naturale fără a lăsa urme). Deși acoperă doar 6% din suprafața terestră, zonele umede dispar de trei ori mai repede decât pădurile din cauza activităților umane.  
România este incredibil de bogată în astfel de ecosisteme, având în prezent 20 de situri de importanță internațională (situri Ramsar). Cele mai reprezentative zone umede din țară, împărțite pe categorii, sunt: zone umede importante, adevărate perle ale Dunării și ale Litoralului, zone umede de pe cursul râurilor și zone urbane și montane.
* Perlele Dunării și ale Litoralului. Acestea sunt cele mai vaste și complexe sisteme de apă dulce și sărată și cuprind:
- Delta Dunării, cea mai mare și mai celebră zonă umedă din România și nu numai, este un labirint de canale, lacuri și plauri, fiind esențială pentru migrația păsărilor din întreaga lume.
-  Complexul Lagunar Razim-Sinoe, situat la sud de Deltă, este cel mai mare complex de lacuri din România, un mix fascinant de apă dulce și sărată.
-  Insula Mică a Brăilei cu Parcul Natural „Balta Mică a Brăilei”, supranumită „Delta interioară”, este un loc unde Dunărea încă se revarsă liber, păstrând peisajul original de dinaintea îndiguirilor masive din perioada comunistă.
* Zone Umede de pe cursul râurilor. Luncile râurilor mari oferă refugiu pentru mii de specii de păsări și amfibieni.
-  Lunca de Jos a Prutului, o zonă de graniță spectaculoasă, cu lacuri precum Beleu (în Republica Moldova) și zone inundabile care atrag numeroase specii de păsări.
-  Confluența Jiu-Dunăre, un sit Ramsar important care protejează habitatele specifice dunărene.
-  Lacul Bistreț (Dolj), un lac de luncă esențial pentru păsările de apă care iernează în sudul țării.
* Zone urbane și montane. Zonele umede nu sunt doar la șes; le găsim și în orașe sau la altitudini mari.
-  Parcul Natural Văcărești (București), singura deltă urbană din Europa formată pe locul unui proiect hidrotehnic abandonat, este o lecție vie despre cum natura își recapătă teritoriul.
-  Tinovul Mohoș (Harghita), o zonă umedă specială (turbărie) situată într-un crater vulcanic, lângă Lacul Sfânta Ana, unde se pot vedea plante rare, precum roua cerului (Drosera rotundifolia), plantă carnivoră.
-  Lacul Techirghiol, o zonă umedă cu apă sărată, celebră pentru nămolul terapeutic, dar și un sit protejat pentru păsările care preferă mediul salin.

Documentare: Georgiana Papurică, muzeograf – Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului, Colecția de Științe ale Naturii. 
FOTO: Cristian Pușcașu, inginer de sistem - Serviciul Relații cu Publicul.