Muzeul Brailei

Instituţia muzeală brăileană, născută odată cu biblioteca publică a oraşului Brăila, a fost întemeiată la începutul anilor ’80 ai veacului al XIX-lea. Atunci, mai precis la sfârşitul anului 1880, la 3 noiembrie, în Conferinţa profesorilor din cadrul gimnaziului real din Brăila 8 din cei 10 profesori: Şt. C. Hepites, I. Guliotti, Z. Deimeze, Iordan Dimitriu, I.C. Tacit, Pr. M. Guzianu, Drag. Constantinescu şi Atanasie Popescu – directorul acestei instituţii de învăţământ au hotărât să supună subscripţiei publice înfiinţarea unei biblioteci şi a unui muzeu pe lângă gimnaziu.
Munca de început a fost împărţită după cum mărturiseşte iniţiatorul acestui demers, împreună cu dr. Ştefan C. Hepites pe atunci profesor de matematici la gimnaziu, pe urmă director al Institutului Meteorologic, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române. Pentru primii doi ani de la înfiinţarea instituţiei, în calitate de secretar al comitetului de iniţiativă, acesta din urmă va fi sufletul acestei mişcări.
De la început – din 3 noiembrie 1880 – s-a pus problema necesităţii unei biblioteci complete şi a unui muzeu de obiecte ştiinţifice, instituţii ce se puteau realiza printr-o subscripţie publică în bani, cărţi şi obiecte ştiinţifice.
Într-adevăr, un comitet format din cinci persoane particulare, dintre cele mai cunoscute în oraş prin situaţia lor independentă, prin ştiinţă probitate şi prin neamestecul lor în fluctuaţiile politice, a fost însărcinat cu deschiderea unei liste de subscripţie publică în bani, cărţi sau „aparate de ştiinţă”, pentru formarea unei biblioteci publice şi a unui muzeu ştiinţific pe lângă gimnaziul din Brăila, puse la dispoziţia elevilor, corpului didactic de toate gradele, precum şi a publicului brăilean.
     
Comitetul format din C. C. Hepites, farmacist(1), Ieronim Gold, avocat, fostul preşedinte al Tribunalului Brăila, Christodul Suliotti, doctor în litere, profesorul Ştefan C. Hepites(2), doctor în matematici şi fizică şi Zamfir C. Zamfirescu, agricultor, fost profesor.
Comitetul nou ales reuşeşte, într-un cadru şi mai restrâns – constituindu-şi un birou – în acord cu directorul gimnaziului, Atanasie Popescu, să înceapă să adune de la brăilenii din Brăila şi din ţară bani, cărţi şi obiecte. Mai mult se realizează Statutele noilor instituţii – muzeul şi biblioteca.
Dar, inevitabil, politicul, administrativul, trebuiau să intervină. Cerându-se ajutor Primăriei pentru un minimum de mobilier, se primeşte răspunsul că toate cele adunate de comitetul întocmit de corpul didactic constituie averea comunei şi se vor trece în registrul comunei ca avere publică, urmând să se ia măsuri pentru conservarea şi întrebuinţarea lor.

„Pretenţia aceasta de drept de proprietate asupra unei instituţiuni ce se crea prin iniţiativă particulară, izbea cu toată puterea în bunul simţ prin nedreptatea ei”, remarca plin de amărăciune Atanasie Popescu directorul gimnaziului şi iniţiatorul acţiunii de întemeiere a muzeului şi bibliotecii publice la Brăila.
În continuare, după schimburi de adrese – cu proteste din partea Comitetului de iniţiativă, dar şi cu invitaţia pentru primar de a primi preşedenţia acestui Comitet –, se va ajunge, la începutul anului 1881 ca Atanasie Popescu, în baza dreptului de a avea locuinţă în localul gimnaziului, să pună la dispoziţia muzeului şi bibliotecii cele două încăperi ce i se cuveneau. A urmat modificarea Statutelor celor două instituţii nou înfiinţate care s-au declarat definitiv independente de gimnaziu. Comitetul de iniţiativă delegă apoi pe Ştefan C. Hepites să depună acest Statut al muzeului şi bibliotecii la guvern, pentru înaltă aprobare, ceea ce se întâmplă la 1 iulie 1881.

Ministerul instituie o comisie – dr. Barbu Constantinescu (Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti), Grigore Ştefănescu de la Facultatea de ştiinţe şi Grigore Tocilescu de la Facultatea de litere (ambele din Bucureşti).
Studiind Statutele şi Regulamentul se prezintă un raport în care se recomanda aprobarea lor întocmai, iar ministrul V. A. Urechea propune regelui sancţionarea lor prin Decret regal.
Astfel la 23 august 1881, la castelul Peleş regele Carol I semna Decretul cu nr. 2134 prin care autoriza funcţionarea în urbea Brăila a Muzeului ştiinţific şi a bibliotecii publice, fondate din iniţiativă privată.
Din acest moment, al consacrării celei mai înalte în plan juridic a Muzeului, Brăila dobândea printre primele oraşe din România vremii un muzeu ştiinţific. El avea să funcţioneze între anii 1881-1886 în localul din strada Rubinelor (de fapt Panaiot Rubini, primul maghistrat – primar – de după eliberarea oraşului de sub turci)(3).
Până în preajma anului 1900 colecţiile muzeului precum şi fondul bibliotecii rămase pe lângă Gimnaziul Carol I din Brăila aveau să sporească prin donaţii, aşa cum le atestă presa locală a vremii.
Înţelegem că Muzeul, numit în continuare Muzeul ştiinţific avea să colecţioneze de la preparate botanice şi zoologice la maşini pentru demonstraţii la orele de fizică şi chimie precum şi o impresionantă şi valoroasă colecţie de metrologie. O bună parte din această colecţie, dintre care unele piese poartă menţiunea „pentru Muzeu, 1911” au ajuns până în anii ’50 când au fost preluate în cadrul secţiei de istorie, înfiinţată în 1955.
Dar de la 8 decembrie 1908 Biblioteca şi Muzeul vor trece asupra comunei urbane Brăila şi din 1910 au Regulament de instituţii comunale.

Aparate de fizică, obiecte de istorie naturală – donate de navigatori -, chiar colecţii numismatice sunt inventariate la acea dată când se hotărăşte ca tot etajul localului destinat (str. Rubinelor) să fie utilizat „pentru colecţiunile de muzeu şi pentru o pinacotecă”.
Cu multe pierderi datorate războiului şi ocupaţiei germane a oraşului, în 1917 „colecţiunile” se mută de pe str. Rubinelor în Palatul administrativ. Sunt menţionate acum, între alte pierderi, „tablouri în cromolitografie”.
După război, în 1920 colecţiile muzeului se mută în localul liceului „Nicolae Bălcescu” din bulevardul Alexandru Ioan Cuza. După puţină vreme sunt din nou mutate într-o sală dintr-un important imobil al oraşului Brăila şi anume Casa Dumitru Ionescu. Această casă, de pe latura de vest a Pieţei Dumitru Ionescu, înseamnă pentru toţi cei care o cunosc teatrul Rally, astăzi Teatrul Maria Filotti. De aici aveau să plece în 1926 din nou într-o altă clădire, cea a fostului hotel şi a berăriei Weibel, de unde, în 1929, se reîntorc în casa Dumitru Ionescu.
O societate locală pentru sprijinul culturii şi educaţiei naţionale la Brăila a încercat să obţină un sediu pentru muzeu şi bibliotecă, încercând din 1922 constituirea unui fond special pentru a se clădi în Brăila o Casă monumentală de cultură şi educaţie naţională, care să cuprindă „săli pentru biblioteca şi muzeul comunal”(4).
Din toate presupusele lucrări de artă mutate atât de des la începutul perioadei interbelice, este foarte probabil să fi făcut parte lucrarea Păstoriţă de Nicolae Grigorescu, deţinută de liceul „N. Bălcescu” până în anul 1934, când a intrat în patrimoniul Pinacotecii oraşului. Ea a fost expusă periodic şi a făcut parte din expoziţia permanentă a secţiei de artă a Muzeului Brăilei în perioada 1968-1977.

Dacă în cadrul liceului „N. Bălcescu” s-au aflat depozitate vechile colecţii ştiinţifice ale muzeului brăilean, colecţiile de artă, cel puţin din 1928 înainte, aveau să se despartă de acestea, mai ales din momentul donaţiei Anastase Simu.
La 5 iunie 1928 Anastase Simu trimite primarului municipiului Brăila, Ion Paraschivescu, o scrisoare prin care oferă „scumpului oraş natal Brăila, ca dar o mică colecţie de 30 de lucrări de artă”.
Din câte cunoaştem astăzi, Anastase Simu a intenţionat să doneze oraşului natal colecţiile sale de artă pentru care era dispus să construiască o clădire specială, dar gestul său avea să fie imposibil de pus în operă în oraşul de pe malul Dunării. Intrigi politice au determinat pe marele colecţionar şi filantrop să construiască Muzeul Simu şi să-l doneze municipalităţii capitalei, el reprezentând începutul Muzeului de istorie şi artă al municipiului Bucureşti. Oricum din donaţia către Primăria Brăila a lui Anastase Simu aproape jumătate din ele (12 lucrări) se mai păstrează şi astăzi în colecţiile Muzeului Brăilei, secţia de artă. La data respectivă însă, donaţia Anastase Simu a fost expusă în saloanele Primăriei, de unde, la 17 iulie 1934, unele dintre ele au fost ridicate şi duse la Camera de Muncă(5). La 3 decembrie 1938, Primăria Municipiului Brăila avea să decidă înfiinţarea unui serviciu cultural alcătuit din două Birouri: 1) Biroul Bibliotecii, Pinacotecii şi Muzeului comunal; 2) Biroul cultural.

În ceea ce ne priveşte, cunoaştem că Nicolae Iorga, în repetate rânduri oaspete al oraşului Brăila, a recomandat autorităţilor expunerea într-un spaţiu adecvat publicului larg donaţia lui Anastase Simu.
Cunoaştem de asemenea că în 1937, în cadrul Palatului Agriculturii din Brăila, erau expuse o serie de colecţii de preparate botanice şi zoologice de mare valoare ştiinţifică, despre care apoi nu mai ştim nimic. Fie că au provenit din colecţiile muzeului ştiinţific din cadrul liceului „N. Bălcescu”, fie au fost rodul muncii specialiştilor din cadrul Palatului Agriculturii, ele s-au prezentat publicului larg cu prilejul celei de a 37-a conferinţe naţionale a oraşelor din România.
Abia după cel de-al doilea război mondial, adică din 1950, firul existenţei Pinacotecii oraşului se reia, la 23 aprilie Comitetul provizoriu orăşenesc închiriind Pinacotecii oraşului sala de expunere a tablourilor din Piaţa Lenin nr. 14 (fostă Dumitru Ionescu, fostă Sf. Arhangheli).
Această unitate a luat fiinţă în anul 1950 şi era finanţată de la bugetul Sfatului Oraş Brăila, de la 1 ianuarie 1951. Scopul ei era culturalizarea maselor prin expoziţii de tablouri educative. Schema de încadrarea era următoarea: un şef de secţie = şeful unităţii, un secretar şi o femeie de serviciu. Postul de şef de secţie era ocupat de pictorul şi gravorul Gheorghe Naum (1907-1968), care era pe atunci şi profesor la Şcoala populară de artă, ulterior preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din regiunea Galaţi(6).
După acest prim moment în redefinirea şi reorganizarea instituţiei muzeale la Brăila după cel de-al doilea război mondial, la jumătatea anilor ’50, urmează înfiinţarea secţiei denumită iniţial Muzeul memorial „Hristo Botev” şi de istorie al oraşului Brăila. Sediul acestuia a fost aşezat în Hanul Ceapârul de la intersecţia străzii Republicii (fostă Regală) cu bulevardul Karl Marx (fost Carol I). Oricum, legat de viaţa şi activitatea episodică a lui H. Botev la Brăila (1869-1871), noua unitate muzeografică avea să fie cea care, prin munca şi strădania mai întâi a arheologului Nicolae Harţuche (1955), la care s-a adăugat cea a profesorului Florian Anastasiu (1956), a dat o nouă direcţie cercetărilor, mai ales de istorie veche şi arheologie, a oraşului şi raionului Brăila.

Colecţiile de arheologie, ce au crescut an de an, prin cercetările de la Brăiliţa mai întâi, aveau să fie curând mutate (1958-1959), împreună cu cele câteva mărturii privind viaţa şi activitatea lui Hristo Botev, în imobilul din Piaţa Lenin nr. 3, important şi impozant monument de arhitectură din vechea piaţă a oraşului Brăila.
Înainte de a arăta dezvoltarea deosebită a instituţiei muzeale brăilene odată cu acest moment şi diversificarea sa, se cuvine să oferim câteva repere din biografia acestui monument istoric şi de arhitectură, ce găzduieşte şi în prezent, pe lângă sediul Muzeului Brăilei, şi secţiile sale de arheologie, istorie şi, parţial, artă(7).
În anul 1945, la 6 august, clădirea hotelului care cuprindea atunci 10 camere cu 2 paturi şi 15 camere cu un pat, toate în bună stare şi mobilate, a fost rechiziţionată de trupele sovietice, dându-i-se diferite destinaţii.
Din 1958 parterul clădirii, iar din 1967 şi etajul au fost destinate pentru a adăposti Colecţiile Muzeului Brăilei.
Între 1958 –1967, în noul sediu, secţia de istorie – având în mod precumpănitor preocupări şi succese pe linia cercetării arheologice privind trecutul oraşului şi raionului Brăila – s-au elaborat noile direcţii pentru ceea ce din 1968 va deveni Muzeul Brăilei. În acest interval s-a pregătit, de fapt, marea sărbătoare a oraşului din 1968 când, la 20 ianuarie, împlinea venerabila vârstă de 600 de ani de existenţă documentară(8).

Cu acest prilej, autorităţile vremii au reuşit să ofere Muzeului Brăilei posibilitatea organizării unei noi expoziţii de bază pentru secţia de istorie, îmbogăţită între timp cu piese provenind din cercetările arheologice (profesor Nicolae Harţuche şi Florian Anastasiu) sau din descoperiri întâmplătoare (tezaurele de la Găvani şi Ţibăneşti etc.). Totodată, momentul 1968 a marcat şi trecerea Muzeului de artă, aşa cum se intitula Pinacoteca de la sfârşitul anului 1954, în componenţa Muzeului Brăilei, care se sprijinea acum pe două puternice secţii şi, totodată, direcţii de activitate.
Odată cu venirea în cadrul colectivului ştiinţific a încă doi muzeografi: Ana Maria Vicol (Harţuche), precum şi a lui Liviu Mihăilescu, activitatea s-a diversificat, iar ultimul, mai ales în domeniul etnografiei, a reuşit să recupereze în scurtă vreme o serie de piese de mare valoare privind viaţa aşezărilor rurale din Câmpia Brăilei. S-a configurat astfel o nouă secţie, cea de etnografie şi artă populară, care a crescut şi sub raport calitativ, dar şi cantitativ, permiţând amenajarea unei expoziţii de bază în imobilul din str. Galaţi nr. 2, precum şi în curtea dintre acest imobil şi imobilul din Piaţa Lenin nr. 3, în 1976.
Între timp, la sfârşitul anilor ’60, avea să ia fiinţă Secţia de ştiinţele naturii a Muzeului Brăilei, în Parcul Monument unde, colecţii botanice şi zoologice, adunate de Virginia Naniu, au făcut cu putinţă extinderea activităţii muzeale, sporind numărul secţiilor, dar şi al preocupărilor ştiinţifice ale muzeului brăilean (ulterior dezvoltate şi de Michaela Cândea şi Nicolae Onea).
Ulterior, datorită cutremurului din 4 martie 1977, activitatea la sediul din Piaţa Lenin nr. 3 avea să fie grav afectată şi foarte târziu, în 1985, ea era reluată sub aspectul unei expoziţii de bază a secţiei de istorie, mult îmbogăţită şi diversificată, dar plătind tributul ideologic al momentului. Între timp, colectivul ştiinţific a crescut şi el cu doi noi muzeografi, Ionel Cândea şi Valeriu Sîrbu (1975). S-au conturat astfel noi direcţii şi noi posibilităţi de dezvoltare ale Muzeului Brăilei.
De la începutul anilor ’70, mai precis din 1971, a prins contur o nouă direcţie de cercetare dar şi de afirmare în plan muzeografic şi muzeotehnic: este vorba de Secţia memoriale, ce a cuprins la început mărturii despre viaţa şi activitatea lui Perpessicius, întemeietorul ediţiei critice Mihai Eminescu, găzduite în casa natală din str. Cetăţii nr. 70.

Din 1984, Secţia de etnografie se mută într-un imobil impropriu din Grădina Publică, alături de o nouă Casă memorială – Panait Istrati-, eveniment prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la naşterea marelui scriitor. Trebuie să arătăm că în condiţiile cultului personalităţii o asemenea realizare nu a fost uşoară, cu atât mai mult cu cât scriitorul se numără printre primii şi puţinii intelectuali de larg orizont din Europa interbelică ce au înţeles şi au exprimat public opinii în legătură cu Ţara Sovietelor şi sistemul comunist ce se construia acolo.
După 1989, în condiţiile libertăţii de exprimare, de revenire la valorile adevărate ale culturii naţionale, Muzeul Brăilei s-a văzut în faţa unor provocări deosebite, ţinând seamă de personalităţile excepţionale plecate din acest spaţiu – Nae Ionescu, Vasile Băncilă, Anton Dumitriu, Petre Andrei, Ana Aslan etc. - pe care, într-un timp foarte scurt, a reuşit să le reprezinte în cadrul unui Memorial dedicat, întâi de toate, acestor gânditori de elită din perioada interbelică, dar şi postbelică.
Un aspect deosebit în ceea ce priveşte activitatea după 1989 l-a reprezentat urmărirea transpunerii în fapt a programului mişcării culturale-regionale a Analelor Brăilei, începută de ing. Gh. T. Marinescu în 1928-1929 la aniversarea Centenarului eliberării Brăilei de sub turci.
Astfel, Muzeul Brăilei şi-a asumat manifestările din 1993 dedicate Jubileului Brăila 625, moment din care, în ciuda unor greutăţi ivite ca urmare a deteriorării sediului din Piaţa Traian nr. 3, instituţia muzeală brăileană a trecut la editarea revistei „Analele Brăilei” serie nouă, continuând opera atât de importantă a epocii interbelice.

Totodată, a înfiinţat din 1995 Editura „Istros” în cadrul Muzeului Brăilei, fapt ce a deschis perspectiva cercetării ştiinţifice aplicate, reuşind ca în scurt timp muzeografii şefi de secţie şi nu numai, să promoveze doctorate în domenii ca: istorie, arheologie, filologie, ştiinţele naturii, artă, ridicând astfel nivelul de cercetare şi valorificare muzeografică (din 22 de specialişti cu studii superioare, 6 au titlul de doctor, iar alţi 6 sunt doctoranzi).
În 2005, în preajma sărbătorii Muzeul Brăilei 125 de ani de la înfiinţarea, editura „Istros” a împlinit 10 ani de activitate, având un portofoliu de 97 de lucrări editate, dintre care putem arăta că 3 dintre ele au primit premii ale Academiei Române, iar între periodice editate aici se numără „Analele Brăilei”, „Istros”, „Studii şi materiale de istorie medie” (revistă a Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române) etc.
Cercetarea ştiinţifică, de cel mai înalt nivel, a atras în colective de cercetare peste hotare a unor specialişti din cadrul instituţiei muzeale brăilene (cercetări în Ucraina, Bulgaria etc).
În anul 2002, Muzeul Brăilei a primit premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru organizarea Centrului Cultural Nicăpetre în imobilul din str. Belvedere nr. 1, unde sunt adăpostite şi oferite publicului de pretutindeni peste 200 de sculpturi donate de marele artist brăilean stabilit în Canada.
Aşa cum în anul 2001 judeţul Brăila, împlinind 520 de ani de existenţă documentară, a sprijinit Muzeul Brăilei (120 de ani de la întemeiere) să-şi redefinească expoziţia de bază, pentru care a primit un substanţial ajutor financiar din partea Greciei, nădăjduim ca în anul 2006 – Jubileul Judeţul Brăila 525 - Jubileul Muzeul Brăilei 125 – să ofere posibilitatea unor noi eforturi în vederea încheierii lucrărilor de restaurare-consolidare la sediul din Piaţa Traian nr. 3. De altfel, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila, Muzeul Brăilei va fi beneficiarul, într-o scurtă perioadă de timp, a unui program PHARE de reabilitare a Centrului istoric al oraşului Brăila, care porneşte de la 4 din clădirile-monument ale Muzeului. Această perspectivă ne dă convingerea că eforturile colectivului ştiinţific, ale tuturor colaboratorilor Muzeului Brăilei, nu fac decât să atragă, în continuare, un număr tot mai mare de vizitatori într-un moment în care, mai mult decât oricând, nevoia de cunoaştere sub toate aspectele ale culturii şi civilizaţiei naţionale în plan local este imperioasă.
Viitoarea aderare a României la Uniunea Europeană trebuie să aducă cu ea nu numai un inventar al problemelor privind dezvoltarea în plan economic şi social, dar şi zestrea noastră cultural-spirituală, cu nimic mai prejos decât a Europei, de fapt parte integrantă a acesteia.

NOTE

1. Despre Constantin C. Hepites, absolvent al Universităţii din Viena în 1856, este suficient să amintim că este autorul primei farmacopei (a primului reţetar de farmacie alcătuit pe criterii ştiinţifice, publicată în 1859, una din primele în acest spaţiu european şi înaintea altor instrumente similare din Apusul continentului nostru.
2. Fiul lui Constantin C. Hepites, Ştefan, reprezintă un strălucit exemplu de rasă brăileană, într-o nouă generaţie, care după strălucite studii de fizică şi matematică în Apus va fi, între altele, întemeietorul Institutului de Meteorologie Bucureşti.
3. Acum în acest local funcţionează Universitatea „Constantin Brâncoveanu” care a restaurat clădirea primului gimnaziu din Brăila. La 23 august 2006 vom dezveli aici o placă comemorativă pentru a face mai bine cunoscut locul unde şi-a început activitatea Muzeul Brăilei de astăzi.
4. Ana Maria Harţuche-Vicol, Istoricul pinacotecii oraşului Brăila, în „Istros”, V, Brăila, 1987, p. 357-358.
5. Ibidem, p. 359.
6. Ibidem, p. 360.
7. Maria Stoica, Repere în biografia unui monument istoric de arhitectură: Cazinoul Armelin – Marele Hotel Francez – Muzeul Brăilei, p. 1-2.
8. Este vorba de privilegiul comercial acordat negustorilor braşoveni şi din Ţara Bârsei de către voievodul Ţării Româneşti Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, în care se pomeneşte în modul cel mai clar numele oraşului şi a drumului Brăilei.

MANAGERUL MUZEULUI BRĂILEI „CAROL I",
Prof. univ. dr. Ionel CÂNDEA